Francesco Gabriel Cheianu (cel care se ocupa cu confecționarea permiselor false de conducere) “jonglează”, în prezent, cu “bijuterii” pe patru roți care valorează o avere. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, cu ce super-mașini a eclipsat tânărul, recent, asistența. O “arde”, de regulă, în zona de nord a Capitalei, ca orice băiat de bani gata. Avem imaginile și vi le prezentăm în exclusivitate.
În iunie 2008, procurorii DNA destructurau reţeaua de permise de la Piteşti, iar 25 de persoane au fost anchetate atunci pentru luare şi dare de mită. Filiera elibera permise auto pentru peste 2.000 de cetățeni care nu au participat la examen sau au fost ajutate să-l treacă, bineînțeles, contra unor sume de bani. Francesco Gabriel Cheianu, la momentul respectiv în vârstă de 19 ani, se afla printre inculpați.
(VEZI AICI: UAU: DOLDORA-TĂTICU’ I-A LUAT CADOU DE 350.000 € PRINȚIȘORULUI! CINE SUNT EI ȘI … FIUL MILIARDARULUI EXPLODEAZĂ LA PROPRIU DUPĂ NOUL CADOU!)
Timpul, însă, a trecut, la fel ca ancheta. Iar în prezent, Francesco Gabriel Cheianu se bucură de aerul libertății. La finalul weekend-ului trecut, CANCAN.RO l-a întâlnit în zona de nord a Capitalei, alături de o misterioasă domniță. Cei doi au “poposit” la Adamo, cu un “tanc” Mercedes S 680 Maybach, în valoare de 250.000 de euro, cu care au închis gura tuturor. Asta, da, barosăneală!
Asta nu este, însă, tot! Francesco Gabriel Cheianu a “lovit” și la mijlocul săptămânii. Cu aceeași prezență feminină s-a prezentat în zona Pantelimon. A lăsat-o pe tinerică la un salon, de această dată cu un Porsche 911, care costă “doar” 220.000 de euro, după care s-a deplasat la o adresă din apropierea Pieței Muncii, potrivit imaginilor realizate de CANCAN.RO. Vorba aia, obrazul subțire, cu bolizi de lux se ține! 😊
Ca o concluzie, Francesco Gabriel Cheianu este pe cai mari. Nu ratează nicio ocazie să mișune prin Capitală cu mașini de sute de mii de euro. S 680 Maybach, Porsche… sunt, credem noi, doar câteva dintre “bijuteriile” cu care cel care se ocupa cu confecționarea permiselor false de conducere își face “fenta” în București. Semn clar că a lăsat trecutul în urmă și, în clipa de față, își trăiește viața la maximum.
Potrivit procurorilor, cel care fabrica permisele era Francesco Gabriel Cheianu, iar Florian Licurici şi capul reţelei, Florin Cătălin Bănică, erau intermediari, cu sarcina de a găsi clienţi. Preţul unui astfel de carnet de conducere era de 1.000 de euro şi îi scutea pe posesorii lui de efortul de a învăţa legislaţia şi de a trece prin emoţiile examenului teoretic şi al celui practic.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.